Cultura ciresului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Ciresul se numara printre primele fructe de primavara avand o mare valoare nutritionala.
Produce primele fructe dupa 3-4 ani de la plantare. Dupa 5-6 ani atinge potentialul de productie, ramanand pe rod timp de 30-40 ani.
Ciresul prefera solurile mijlocii cu textura usoara, luto-nisipoase, adanci, permeabile, bine expuse la soare. Sol cu o reactie slab acida – neutra cu un pH cuprins intre 5,8-7,4; dezvoltarea radacinii fiind influentata de proprietatile solului.
In solurile argiloase, grele si reci, ciresul vegeteaza slab, sufera de ger si traieste putin.
Fata de caldura, ciresul are cerinte mari, mai ales in perioada de primavara.
Puietii de cires au nevoie de udari regulate in primul an de viata. Este un aspect esential in dezvoltarea radacinilor, sanatatea si vigoarea lor fiind direct proportionala cu cantitatea de apa.
Ciresul nu suporta stagnarea apei, chiar si pe perioade scurte, fiind una din speciile cele mai sensibile la asfixia radiculara.
Ciresul consuma cantitati mari de azot si potasiu, de aceea fertilizarea cu ingrasaminte azotate este necesara.
Fiind sensibil la unele componente chimice rezultate din descompunerea radacinilor altor specii, nu se planteaza dupa visin, cires, nectarin, piersic, prun sau alte samburoase, decat dupa 5 ani.
La infiintarea unei culturi de cires se are in vedere productivitatea soiului, rezistenta la boli si existenta a 2-3 soiuri diferite, pentru a asigura polenizarea.
Cultura ciresului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Ciresul se numara printre primele fructe de primavara avand o mare valoare nutritionala.
Produce prinele fructe dupa 3-4 ani de la plantare. Dupa 5-6 ani atinge potentialul de productie, ramanand pe rod timp de 30-40 ani.
Ciresul prefera solurile mijlocii cu textura usoara, luto-nisipoase, adanci, permeabile, bine expuse la soare. Sol cu o reactie slab acida – neutra cu un pH cuprins intre 5,8-7,4; dezvoltarea radacinii fiind influentata de proprietatile solului.
In solurile argiloase grele si reci, ciresul vegeteaza slab, sufera de ger si traieste putin.
Fata de caldura, ciresul are cerinte mari, mai ales in perioada de primavara.
Puii de cires au nevoie de udari regulate in primul an de viata. Este un aspect esential in dezvoltarea radacinilor, sanatatea si vigoarea lor fiind direct proportionala cu cantitatea de apa.
Ciresul nu suporta stagnarea apei, chiar si pe perioade scurte, fiind una din speciile cele mai sensibile la asfixia radiculara.
Ciresul consuma cantitati mari de azot si potasiu, de aceea fertilizarea cu ingrasaminte azotate este necesara.
Fiind sensibil la unele componente chimice rezultate din descompunerea radacinilor altor specii, nu se planteaza dupa visin, cires, nectarin, piersic, prun sau alte samburoase, decat dupa 5 ani.
La infiintarea unei culturi de cires se are in vedere productivitatea soiului, rezistenta la boli si existenta a 2-3 soiuri diferite, pentru a asigura polenizarea.
Cultura marului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Considerat regele fructelor, marul este unul din cei mai raspanditi pomi fructiferi la nivel global. Marul are in compozitia sa atat minerale cat si vitamine, indispensabile corpului omenesc.
Se gaseste intr-o gama variata de soiuri, existand peste 7.500 de soiuri de mere. Se impart in trei grupe, in functie de epoca de coacere: de vara (iulie-august), de toamna (august-septembrie) si de iarna (octombrie). Cele de iarna sunt cele mai valoroase prin durata mare de pastrare a fructelor (4-8 luni).
Marul este printre cele mai pretentioase specii pomicole in ce priveste umiditatea, atat din sol cat si umiditatea relativa a aerului. Nu suporta seceta, dar nici excesul de apa.
Marul poate fi cultivat pe o gama variata de soluri, atat ca textura cat si ca tip de sol. Insa pentru recolte mari si sustinute, sunt recomandate solurile fertile, profunde, bine structurate, mai argiloase sau lutoase, suficient de umede. Este necesara o reactie moderata spre slab acida dar chiar si neutra, cu un pH cuprins intre 5,65 si 7,35 cu un optim in domeniul neutru.
Zonele benefice culturii de mar sunt zonele colinare si de deal.
Printre lucrarile culturii de mar se numara: irigarea, taierile de formare, taierile de fructificare, taierile de reintinerire, combaterea bolilor si daunatorilor, care ocupa locul doi ca si importanta a lucrarilor, marul fiind sensibil la boli si daunatori, rarirea fructelor, fertilizarea.
Marul, ca si alti pomi fructiferi, raspunde favorabil la fertilizarea periodica.
La baza stabilirii necesarului de ingrasaminte este obligatorie analiza solului, completata de diagnoza foliara anuala. Se tine cont de starea de asigurare a solului cu elemente nutritive, cerintele plantelor, tehnologia de cultura si productia scontata.
Cultura marului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Considerat regele fructelor, marul esre unul din cei mai raspanditi pomi fructiferi la nivel global. Marul are in compozitia sa atat minerale cat si vitamine, indispensabile corpului omenesc.
Se gaseste intr-o gama variata de soiuri, existand peste 7.500 de soiuri de mere. Se impart in trei grupe, in functie de epoca de coacere: de vara (iulie-august), de toamna (august-septembrie) si de iarna (octombrie). Cele de iarna sunt cele mai valoroase prin durata mare de pastrare a fructelor (4-8 luni).
Marul este printre cele mai pretentioase specii pomicole in ce priveste umiditatea, atat din sol cat si umiditatea relativa a aerului. Nu suporta seceta, dar nici excesul de apa.
Marul poate fi cultivat pe o gama variata de soluri, atat ca textura cat si ca tip de sol. Insa pentru recolte mari si sustinute, sunt recomandate solurile fertile, profunde, bine structurate, mai argiloase sau lutoase, suficient de umede. Este necesara o reactie moderata spre slab acida dar chiar si neutra, cu un pH cuprins intre 5,65 si 7,35 cu un optim in domeniul neutru.
Zonele benefice culturii de mar sunt zonele colinare si de deal.
Printre lucrarile culturii de mar se numara: irigarea, taierile de formare, taierile de fructificare, taierile de reintinerire, combaterea bolilor si daunatorilor, care ocupa locul doi ca si importanta a lucrarilor, marul fiind sensibil la boli si daunatori, rarirea fructelor, fertilizarea.
Marul, ca si alti pomi fructiferi, raspunde favorabil la fertilizarea periodica.
La baza stabilirii necesarului de ingrasaminte este obligatorie analiza solului, completata de diagnoza foliara anuala. Se tine cont de starea de asigurare a solului cu elemente nutritive, cerintele plantelor, tehnologia de cultura si productia scontata.
Cultura piersicului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Piersicul reprezinta o valoroasa specie pomicola, evidentiindu-se prin capacitatea buna de rodire si potentialul mare de productie.
Sortimentul de soiuri de piersic este bogat, peste 50 de soiuri, cuprinzand soiuri de piersic, nectarine si pavii.
Piersicul se dezvolta cel mai bine in soluri mijlocii, adanci, fertile, bine drenate, lutoase, luto-nisipoase si permeabile. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu o reactie slab acida – neutra cu (pH de 6,0-7,5).
Piersicul este pretentios la caldura. Pentru desfasurarea normala a proceselor de crestere si fructificare, are nevoie, pe perioada de vegetatie de o suma a gradelor de temperatura de 3000 – 3200 grade Celsius.
Piersicul este o specie care prezinta o rezistenta destul de mare la seceta, mai ales cand este altoit pe migdal si pe franc, dar productiile mari, de calitate, se obtin in conditii de irigare.
Piersicul fructifica din anul 2-3 de la plantare, in fiecare an, fara sa fie afectat de alternanta de fructificare. Durata de exploatare este insa scurta, de 16-18 ani.
Printre lucrarile de intretinere ale culturii de piersic amintim: taierile de formare si de intretinere, irigarea, intretinerea solului, fertilizarea, combaterea bolilor si daunatorilor.
Piersicul este un mare consumator de substante nutritive, consumand mult mai multe macroelemente decat marul, parul sau prunul, mai ales azot, potasiu si fosfor.
Cultura piersicului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Piersicul reprezinta o valoroasa specie pomicola, evidentiindu-se prin capacitatea buna de rodire si potentialul mare de productie.
Sortimentul de soiuri de piersic este bogat, peste 50 de soiuri, cuprinzand soiuri de piersic, nectarine si pavii.
Piersicul se dezvolta cel mai bine in soluri mijlocii, adanci, fertile, bine drenate, lutoase, luto-nisipoase si permeabile. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu o reactie slab acida – neutra cu (pH de 6,0-7,5).
Piersicul este pretentios la caldura. Pentru desfasurarea normala a proceselor de crestere si fructificare, are nevoie, pe perioada de vegetatie de o suma a gradelor de temperatura de 3000 – 3200 grade Celsius.
Piersicul este o specie care prezinta o rezistenta destul de mare la seceta, mai ales cand este altoit pe migdal si pe franc, dar productiile mari, de calitate, se obtin in conditii de irigare.
Piersicul fructifica din anul 2-3 de la plantare, in fiecare an, fara sa fie afectat de alternanta de fructificare. Durata de exploatare este insa scurta, de 16-18 ani.
Printre lucrarile de intretinere ale culturii de piersic amintim: taierile de formare si de intretinere, irigarea, intretinerea solului, fertilizarea, combaterea bolilor si daunatorilor.
Piersicul este un mare consumator de substante nutritive, consumand mult mai multe macroelemente decat marul, parul sau prunul, mai ales azot, potasiu si fosfor.
Cultura nucului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Cu o existenta milenara, nucul este considerat una dintre cele mai vechi specii de pomi fructiferi. Importanta nucului rezida in valoarea alimentara a fructelor, nucile constituind un aliment complet si concentrat.
Nucul are o crestere lenta cu intrare tarzie pe rod, dupa 5-8 ani de la plantare, productia maxima atingand-o la 10 ani de la plantare.
Viteza de crestere a tulpinii este maxima in primii ani de viata, dupa care are loc o crestere lenta.
Fiind a specie cu mare longevitate, nucul produce fructe pe o perioada de 30-100 de ani.
Nucul creste si rodeste satisfacator in zone cu temperatura medie anuala de 8-10°C, cu veri calduroase si ierni blande. Nucul suporta mai usor temperaturile ridicate decat pe cele scazute.
Solurile pe care creste nucul ocupa o gama larga, neavand pretentii mari fata de sol. Totusi, plantatiile intensive necesita terenuri suficient de bogate, cu textura usoara si mijlocie, permeabile pentru apa si aer, cu un pH cuprins intre 5.5-7.5. Peste aceste limite apar probleme de toxicitate. De asemenea, necesita un subsol bine afanat si permeabil pentru radacini, cu capacitate mare de retinere a apei si suficient de drenabil. Un maxim de favorabilitate, in ceea ce priveste pH-ul, este intre 6,0 si 7,0.
Ca si tip de amplasare, sunt recomandate terenurile plane sau cu panta foarte redusa de pana la 10%.
Nucul extrage cantitati insemnate de substante minerale din sol prin sistemul sau radicular puternic si adanc. Pe langa ingrasamintele principale (azot, fosfor, potasiu) exista si microelemente care au un rol important in viata plantelor si a echilibrului lor nutritional. Lipsa acestor elemente pot duce la compromiterea culturii.
O deosebita importanta trebuie acordata tratamentelor fitosanitate mai ales in primii ani dupa plantare.
Cultura nucului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Cu o existenta milenara, nucul este considerat una dintre cele mai vechi specii de pomi fructiferi. Importanta nucului rezida in valoarea alimentara a fructelor, nucile constituind un aliment complet si concentrat.
Nucul are o crestere lenta cu intrare tarzie pe rod, dupa 5-8 ani de la plantare, productia maxima atingand-o la 10 ani de la plantare.
Viteza de crestere a tulpinii este maxima in primii ani de viata, dupa care are loc o crestere lenta.
Fiind a specie cu mare longevitate, nucul produce fructe pe o perioada de 30-100 de ani.
Nucul creste si rodeste satisfacator in zone cu temperatura medie anuala de 8-10°C, cu veri calduroase si ierni blande. Suporta mai usor temperaturile ridicate decat pe cele scazute.
Solurile pe care creste nucul ocupa o gama larga, neavand pretentii mari fata de sol. Totusi, plantatiile intensive necesita terenuri suficient de bogate, cu textura usoara si mijlocie, permeabile pentru apa si aer, cu un pH cuprins intre 5.5-7.5. Peste aceste limite aparand probleme de toxicitate. De asemenea, se necesita un subsol bine afanat si permeabil pentru radacini, cu capacitate mare de retinere a apei si suficient de drenabil. Un maxim de favorabilitate, in ceeace priveste pH-ul, este intre 6,0 si 7,0.
Ca si tip de amplasare, sunt recomandate terenurile plane sau cu panta foarte redusa de pana la 10%.
Nucul extrage cantitati insemnate de substante minerale din sol prin sistemul sau radicular puternic si adanc. Pe langa ingrasamintele principale (azot, fosfor, potasiu) exista si microelemente care au un rol important in viata plantelor si a echilibrului lor nutritional, lipsa acestor elemente ducand la compromiterea culturii.
O deosebita importanta trebuie acordata tratamentelor fitosanitate mai ales in primii ani dupa plantare.
Cultura prunului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Prunul se numara printre fructele cu valoarea nutritiva cea mai ridicata, avand un continut ridicat de hidrati de carbon, substante minerale si vitamine.
Prunul este specia care ocupa primul loc dintre speciile de pomi fructiferi, din punctul de vedere al suprafetei livezilor din Romania. Pe plan mondial se regasesc peste 2000 soiuri de prun, in tara noastra inregistrandu-se 40 soiuri.
Prunul este mai exigent decat marul fata de caldura, apreciind mai bine zona de campie si dealurile mici.
Cerintele fata de sol, ale prunului, sunt destul de mici, valorificand bine aproape toate tipurile de sol. Prunul suporta bine solurile profunde, afanate sau slab compacte, cu textura mijlocie (lutoasa si luto-nisipoasa) si textura moderat fina (luto-argiloasa), cu o rezerva apreciabila de humus si macroelemente, si o reactie slab acida spre neutra (pH 5,8-7,4) cu un maxim de favorabilitate intre 6,45 si 7,25.
Prunul raspunde favorabil atat la fertilizarea periodica cat si la fertilizari chimice aplicate la sol (fertirigare) sau foliar, utilizarea ingrasamintelor chimice contribuind substantial la cresterea calitatii si cantitatii fructelor.
O productie mare si constanta este asigurata de lucrarile efectuate la timp in livezile de prun: taierile anuale aplicate corect, asociate cu fertilizarea, irigarea si fitoprotectia intensiva.
Cultura prunului
Provenienta, caracteristici si sfaturi
Prunul se numara printre fructele cu valoarea nutritiva cea mai ridicata, avand un continut ridicat de hidrati de carbon, substante minerale si vitamine.
Prunul este specia care ocupa primul loc dintre speciile de pomi fructiferi, din punctul de vedere al suprafetei livezilor din Romania. Pe plan mondial se regasesc peste 2000 soiuri de prun, in tara noastra inregistrandu-se 40 soiuri.
Prunul este mai exigent decat marul fata de caldura, apreciind mai bine zona de campie si dealurile mici.
Cerintele fata de sol, ale prunului, sunt destul de mici, valorificand bine aproape toate tipurile de sol. Prunul suporta bine solurile profunde, afanate sau slab compacte, cu textura mijlocie (lutoasa si luto-nisipoasa) si textura moderat fina (luto-argiloasa), cu o rezerva apreciabila de humus si macroelemente, si o reactie slab acida spre neutra (pH 5,8-7,4) cu un maxim de favorabilitate intre 6,45 si 7,25.
Prunul raspunde favorabil atat la fertilizarea periodica cat si la fertilizari chimice aplicate la sol (fertirigare) sau foliar, utilizarea ingrasamintelor chimice contribuind substantial la cresterea calitatii si cantitatii fructelor.
O productie mare si constanta este asigurata de lucrarile efectuate la timp in livezile de prun: taierile anuale aplicate corect, asociate cu fertilizarea, irigarea si fitoprotectia intensiva.
Pentru cei interesati de consultanta in pomi fructiferi sau comercializare fertilizanti putem fi contactati pe adresa de e-mail
contact@genesis-agro.ro, sau la numarul de telefon 0744367963.