Cum se fac taierile in cultura de afin?

Cum se fac taierile in cultura de afin?

Taierea plantelor de afin este importanta pentru a maximiza randamentele si calitatea fructelor  pe toata durata de viata a plantelor. In acelasi timp, taierile se efectueaza si pentru o dezvoltare cat mai buna a tufei de afin. Cum se fac taierile in cultura de afin aflam din acest articol.

Tunderea plantelor de afin trebuie facuta in fiecare an. In primii ani, obiectivele taierii sunt de a promova atat supravietuirea plantelor, cat si cresterea lor. Odata ce plantele au atins dimensiunea maxima, se foloseste taierea pentru a promova productia si calitatea fructelor. De asemenea, se foloseste si pentru mentinerea plantelor in limitele de dimensiune dorite.

Afinul “Highbush” (tufa inalta), originare din America de Nord este cea mai mare specie producatoare de afine din comert. Cel mai bun moment pentru taierea platelor de afin, in Romania, este din decembrie pana la sfarsitul lunii martie (depinde de zona geografica). Taierile se efectueaza in perioada de repaus a plantelor de afin. Taierile la afin se pot face si in perioada de toamna in functie de temperaturi, de nivelul de vegetatie a plantei si de suprafetele de taiat.

Taierea anuala, moderata, a plantelor de afin face diferenta intre o cultura mediocra si una grozava, in productia constanta de fructe de calitate.

Atunci cand plantele nu sunt taiate defel sau sunt taiate prea usor, ele devin dense; au o crestere slaba, “lastari mici si multi”. Totodata, produc fructe mici si nu reusesc sa dezvolte un lemn nou puternic pentru cresterea viitoare a fructelor de afin. Pe de alta parte, taierea prea tare duce la mai mult lemn nou si fructe mai mari, dar mai putine.

Pasi pentru taierea plantelor de afin

Recomandam urmatorii pasi pentru taierea afinilor:

  • Indepartati cresterea scurta care ar atinge pamantul atunci cand este incarcata cu fructe. Taiati lastarii scurti si moi care se dezvolta de la baza plantei, la sfarsitul sezonului
  • Taiati lastarii si crengile deteriorate de rani de iarna, cauze mecanice, boli sau insecte
  • Daca ati taiat in fiecare an, cel mai bine este sa indepartati in fiecare iarna 1 – 2 lastari dintre cei mai vechi (cei mai neproductivi); taierea se face cu atentie in functie de varietati. Unele varietati lastaresc mai greu (ex. Duke), altele lastaresc mai usor (ex. Eliot)
  • Tundeti plantele pentru a lasa lumina in centrul plantei

Concluzii si sfaturi:

Daca plantele tale au tendinta de supraproductie, cu numeroase fructe mici (exemplu soiul Eliot), redu numarul de lastari mici care poarta o incarcatura grea de muguri florali.

Mugurii de flori de afine sunt aproape de varfurile cresterii sezonului trecut si sunt mai mari, in comparatie cu mugurii de „frunze” .

Pentru a va putea ajuta am rugat un client sa realizeze un video  in care sa explice si sa arate practic prin taierea diferitelor soiuri de plante de afin. Taierile s-au efectuat in urma instructajului oferit de noi. Plantatia de afine este o plantatie tanara, crescuta in sistem ecologic. Al doilea video este realizat intr-o plantatie care nu a fost ingrijita, neefectuandu-se taieri si nici fertilizari corecte, si pe care dorim sa o repunem pe picioare.

Pentru alte informatii in ceea ce priveste taierile sau alte lucruri cu privire la plantele de afin: fertilizari, ingrijiri, aparitia de boli, etc. va stam la dispozitie.

Datele de contact sunt urmatoarele: Daniel Balaj 0744367963, pot fi contactat si pe whatsapp, signal, telegram.